Prima zi

începe ca o zi obişnuită. Ceva se mişcă în apropiere şi e timpul să te scoli. Mai savurezi un pic lumina caldă care pătrunde prin pleoapele tale. E o senzaţie plăcută, să pluteşti aşa, ca într-un vis.
După ceva vreme, observi că s-a schimbat ceva în jurul tău. Pentru prima oară de când eşti aici, te simţi destul de incomod, încerci să te mişti, dar nu-ţi mai găseşti locul.
Dintr-o dată se rupe ceva în lumea ta şi simţi o mare agitaţie. Nu înţelegi ce se întâmplă. Ai mai avut momente de nesiguranţă, când simţeai nevoia să dai din picioare cu toată puterea, acum însă situaţia devine de-a dreptul sufocantă!
Timpul trece foarte greu şi tu vrei doar să scapi cât mai repede de aici, să te simţi iar în largul tău, în siguranţă. Nu e altă cale: trebuie să treci printr-o strâmtoare, sperând că dincolo lumea e mai frumoasă.
Dar nu e uşor. După câteva minute sau poate ore de chin, eşti liber, în sfârşit. Lumea de aici e plină de necunoscut acum: simţi o adiere rece, o lumină mult mai puternică şi trebuie să ţipi cât poţi de tare! Mai simţi o durere în locul noului tău buric.
Eşti spălat şi înfăşurat în ceva aspru, apoi eşti aşezat în braţele mamei... Guşti laptele cald care te calmează-ntro clipită şi auzi cum în apropiere bate inima care te-a crescut. Eşti totuşi în siguranţă.
Adormi liniştit, în sfârşit.